Vopsire electrostatică şi sublicromie

HTML Template

Societatea TERMOCOLOR SA este specializată pe servicii de vopsirea electrostatică a aluminiului precum şi decorare prin sublicromie.

Înfiinţată în 1997 , firma a urmărit ca principal obiectiv posibilitatea de a satisface cerinţele clienţilor şi arhitecţilor în ceea ce priveşte realizarea de profile din aluminiu şi în alte culori decât alb şi maro (care se găseau curent pe piaţă) precum şi onorarea în cel mai scurt timp a comenzilor de vopsire.

Paletarul de culori oferit în prezent: orice culoare din catalogul RALL, în stoc cca. 80 culori şi toate tipurile de vopsele: lucioase, semilucioase, mate, structurate, bonderizate etc.

Linia de vopsire este specializată pe vopsirea profilelor de 6 m, respectând normele Qualicoat. Procesul presupune trecerea profilelor prin şase băi de tratare, vopsirea electrostatică cu pulbere într-o instalaţie cu 4 pistoale de pulverizare şi polimerizarea într-un cuptor de tip Box la temperaturi de cca. 200 grd.C. Tehnologia de vopsire în câmp electrostatic este preluată de la firma Exalco Grecia şi are la bază recomandările producătorilor utilajelor şi substanţelor folosite: ZEUS Italia, ESB Germania, HENKEL Germania, DECORAL SYSTEM Italia, NEOKEM Grecia.

Pentru a realiza profile vopsite în două culori, una la exterior şi alta la interior, a fost concepută şi realizată o instalaţie pentru îmbinarea profilelor cu rupere de punte termică.

Ultima investiţie de performanţă este punerea în funcţiune a instalaţiei de decorare prin sublicromie a profilelor din aluminiu şi a tablelor. Instalaţia permite realizarea unei game largi de decoruri. Dispunem de 12 modele imitaţie lemn (stejar, fag, brad, cireş, mahon, castan, nuc etc.) 3 modele de marmură şi un model granit, fiind preocupaţi continuu de creşterea numărului de modele pe care să le punem la dispoziţia clienţilor noştri.

Tehnologia a avut un succes deosebit în occident, atât pentru recondiţionarea clădirilor vechi cât mai ales pentru case individuale. Decorarea se realizează utilizând tehnologia DECORAL Italia.

Suprafeţele decorate au o rezistenţă crescută la acţiunea factorilor atmosferici şi nu necesită o întreţinere specială.

Construcţia instalaţiilor permite vopsirea şi decorarea profilelor din aluminiu cu o lungime până la 7 metri şi a tablelor cu dimensiuni maxime de 1500 x 3000 mm.